Un mesaj transmis de Christian Sobottka și Tamika Frimpong 

Un mesaj transmis de Christian Sobottka
și Tamika Frimpong

Suntem mândri și încântați că am actualizat Codul nostru global de conduită („Codul”). Acest Cod reînnoit se bazează pe valorile fundamentale ale HARMAN: Integritate, Inovație, Incluziune, Muncă în echipă și Excelență, care constituie busola tuturor și care ar trebui să ghideze fiecare decizie și acțiune pe care o luăm în vederea îndeplinirii viziunii noastre comune privind cultura durabilă a conformității. Acest Cod este un document în continuă dezvoltare, care reflectă valorile și aspirațiile noastre și oferă tuturor angajaților, managerilor, directorilor, reprezentanților HARMAN și altor parteneri terți un cadru clar pentru a rezolva situațiile complexe și a lua decizii etice, inclusiv, dar fără a se limita la, raportarea financiară, conflictele de interese, confidențialitatea datelor, proprietatea intelectuală și alte interacțiuni importante la locul de muncă.

La baza Codului stau angajamentul de neclintit al companiei HARMAN față de o cultură globală a transparenței în raportarea problemelor și o politică privind toleranța zero față de represalii. Aceste angajamente nu sunt simple cuvinte, ci reprezintă mai degrabă un mandat din partea Consiliului nostru de administrație și a membrilor conducerii companiei („SLT”), conform căruia HARMAN asigură în mod constant un mediu de lucru în care fiecare voce este auzită, respectată și încurajată. Prin urmare, indiferent de cât de mică sau mare pare o îngrijorare, HARMAN ascultă pe toată lumea și, printr-un dialog deschis și onest, putem conturi o companie și mai puternică și mai etică. Înțelegem că raportarea poate constitui o provocare și uneori este necesar un oarecare curaj pentru a ieși din zona de confort, pentru a exprima preocupări neplăcute sau pentru a pune la îndoială practicile stabilite. Cu toate acestea, raportarea este deopotrivă încurajată și așteptată. Menținerea unei culturi dinamice a transparenței este atât de importantă pentru HARMAN, încât nu vom tolera nicio formă de represalii împotriva celor care își transmit cu bună credință preocupările în legătură cu Codul sau alte aspecte etice sau legale. Încălcările politicii HARMAN de toleranță zero față de represalii vor avea ca rezultat măsuri rapide și decisive.

Pe măsură ce pornim împreună pe această cale, vă invităm pe fiecare dintre voi să îmbrățișați spiritul Codului. Să ne unim forțele pentru: (i) a promova o cultură a transparenței în care raportarea problemelor este ceva obișnuit, nu excepția, (ii) a ne bucura de inovație, respectând în același timp cele mai înalte standarde de integritate, (iii) a susține incluziunea și munca în echipă, recunoscând că forța noastră colectivă constă în diversitatea noastră; și pentru (iv) a atinge excelența în tot ceea ce facem, stabilind în permanență standarde înalte pentru noi înșine și inspirându-i pe alții să facă la fel.

Vă mulțumim că sunteți o parte importantă a comunității noastre HARMAN.

Continuați să citiți

Scopul, viziunea, misiunea şi valorile noastre